MESAJ DE LUAT ÎN CONSIDERARE!

MESAJ DE LUAT ÎN CONSIDERARE!
Informaţiile şi documentele prezentate în această pagină nu este permisă a fi preluată de către alţi utilizatori doar şi numai în cazul când menţionaţi sursa (adresa acestui blog) cum de altfel, ne inspirăm cu toţii. Să respectăm legile universale!

Din INIMA LEMURIEI pentru oamenii pamantului!





Din INIMA LEMURIEI pentru oamenii pamantului! 

Chiar daca multi dintre noi nu realizeaza prin ce transformari trece pamantul si omenirea si, chiar daca multi dintre noi, au citit doar in trecere aceste capitole, sau cateva, din aceasta carte TELOS - editata in trei volume, precum si celelalte carti ale Aureliei - ce face referire la Templele din Telos si in celelalte locatii plasate in apropiere.., si totusi majoritatea n-au realizat ce se intampla in spatele valului, pot spune ca aceste actiuni sunt si se desfasoara de milenii, acum si in vremurile noastre. Ceea ce noi n-am inteles pana acum este faptul ca totul în univers functioneaza ca talerul unei balante, ni se da - dar, si noi va trebui sa contribuim la echilibrarea energiilor din acest mare univers. Acest echilibru consta prin trimiterea energiilor iubirii la Creatorul tuturor universurilor, la sursa de unde provin. Nimic in aceasta lume nu functioneaza fara un echilibru constant, altfel ne-am topi ca un castel construit din nisip la întâlnirea primului val al oceanului. Strabunii nostri Lemurieni sunt acolo in interiorul pamantului pentru noi, si ajuta la trezirea fiilor risipitori de pe planeta albastra care inca nu si-au capitulat lectiile. Am sa redau un fragment al Maestrului Saint Germain publicat în cărţile Telos Oraş subteran din Agartha -  comunicari transmise de Adama – Inalt Preot al Telosului, si – Profesor al Omenirii, prin Aurelia L. J. . Partea de pe urma va las pe voi sa descoperiti de ce totusi se intituleaza ‘’Profesor al Omenirii’’.

Ei, Lemurienii sunt acolo, ne-au asteptat sa ne trezim, si ne vor ajuta sa construim o societate bazata pe iubirea ce izvoreşte din inima Creatorului, din care suntem cu totii plămăditi –  din Sinele Suprem. A sosit vremea trezirii la valoarea care ne-a fost data de Tatal Nostru Ceresc!

Am sa redau fragmentul la care-am facut referire, aici, acum, si niciodata mai tarziu. A venit vremea sa construim şi noi cu-o vorba buna, respect si toleranta fiecare acolo unde ne aflam in aceasta societate demult încercată de războaie, anomalii, in iluziile in care traim. Sa fim mai onesti, mai toleranti cu noi insine si cu cei de langa noi!


Din INIMA LEMURIEI pentru oamenii pamantului!

Discurs de la Maestrul St. Germain   In onoarea telosienilor

Salutari, dragii mei prieteni!
Eu sunt St. Germain, paznicul Flacarii Violete si cel care va sustine victoria. Aceasta flacara foarte pretioasa a frecventei violete a initiat si declansat, in urma cu mult timp, inaltarea energiilor pentru aceasta planeta.

Ma aflu aici, acum, impreuna cu Adama, Consiliul Lemurian al Telosului si o mare adunare compusa din familia voastra lemuriana si alte fiinte din Regatul Luminii. Este momentul, dragii mei, ca rudele voastre lemuriene din Telos sa fie onorate pentru activitatea minunata pe care au desfasurat-o, de foarte mult timp, in beneficiul acestei planete.

Ei sunt aceia care, in ultimii douasprezece mii de ani, impreuna cu altii, au mentinut cu perseverenta esenta Flacarii Violete pentru planeta, in timp ce populatiile de la suprafata erau preocupate sa se razboiasca.

Daca nu ar fi fost minunata si devotata familie lemuriana din interiorul Muntelui Shasta si din celelalte orase ale Retelei Agartha, care sa alimenteze flacara inaltarii in numele populatiilor de la suprafata, potentialele pe care le manifestati acum nu ar fi existat. Legea echilibrului dintre a primi si a da presupune ca o anumita radiatie de energie luminoasa sa fie generata si reflectata inapoi Creatorului de catre planeta receptoare si de locuitorii ei, drept recunostinta pentru imensa cantitate de energie a Iubirii si a Luminii trimise de la Sursa.
Aceasta este o lege cosmica. 

Timp de mai multe mii de ani, populatiile de la suprafata Pamantului au reflectat foarte putina lumina inapoi catre Tata/Mama Dumnezeu, in schimbul intregii Iubiri si Lumini pe care o primeau, pentru mentinerea continuitatii tridimensionale a planetei lor si a evolutiei lor pe Pamant. 

Flacara Inaltarii si Flacara Violeta, dragii mei, pot avea frecvente diferite - dar amandoua duc la inaltare, echilibrandu-se reciproc intr-un mod foarte eficient. Ambele se afla in legatura si sunt Flacari ale Libertatii, fiecare in frecventa proprie. Orice energie exprimata cu mai putina iubire decat dragostea Divina poate fi transmutata de Flacara Violeta.

La un anumit moment, tuturor oamenilor care au ales inaltarea ca urmatoarea etapa, li se va oferi prilejul de a aparea in fata Prezentei lor Divine si a Serviciului Divin al lui Christos, condus de maestrii Maitreya si Sananda. Initierile necesare va vor fi apoi prezentate, in viata de zi cu zi, pentru a va pregati pentru acel eveniment sacru. In momentul inaltarii, intreaga voastra constiinta si curent vital vor fi, efectiv, patrunse de focurile acestei Flacari de Inaltare, iar orice energie care mai vibreaza inca la o alta frecventa decat cea a iubirii pure, va fi arsa complet de aceasta flacara. Apoi, va ramane doar lumina pura. Iata modul in care, dragi prieteni, veti adopta eternul vostru drept din nastere – acela de a trai viata ca fiinte pure de iubire si de lumina, bucurandu-va de pacea eterna, de fericire, nemurire si de libertate absoluta. Daca ati integrat niveluri corespunzatoare de Iubire si Lumina in corpul cauzal si in toate corpurile voastre subtile, fiecare veti fi total transformati de acest proces, devenind maestru inaltat. Cei care nu au atins inca acest nivel de evolutie vor avea prilejul unor intrupari aditionale, in cadrul carora sa paseasca pe calea iubirii si sa atinga nivelul de inaltare pe care il doresc.

  • Ce se va intampla cu un suflet care nu a acumulat suficienta iubire si lumina in corpul lui cauzal, pentru a duce la bun sfarsit procesul Flacarii de Inaltare?

Ei bine, prieteni, daca un suflet nu este pregatit sa intre intr-un astfel de proces, rezultatul final ar putea insemna dizolvarea sufletului. Prin natura sa, Flacara Inaltarii arde tot ceea ce este anti-lumina si anti-iubire. Tot ceea ce se gaseste in suflet trebuie sa fie acceptat si sa i se permita sa respire in vibratia intelegerii.
Toate trebuie acceptate, recunoscute si permise, inainte de a face ultimul pas.

Astfel, daca i s-ar permite sa treaca prin acest proces, inainte de a fi acceptat toate initierile caii iubirii neconditionate si ale luminii, din acel suflet nu va mai ramane nimic. 


Posibilitatea realizarii inaltarii nu a fost niciodata mai usor accesibil omenirii, decat in aceasta perioada. Datorita faptului ca lemurienii au stat de veghe” in numele vostru, un timp atat de indelungat, ei v-au netezit si v-au usurat drumul, pentru ca sa-l parcurgeti cu totii.

Prietenii nostri lemurieni, aceste suflete minunate, au fost cei care, timp de mii de ani, au inapoiat zilnic acea Lumina lui Dumnezeu, in numele omenirii. 

Acesta este motivul pentru care resedinta Flacarii Inaltarii - lacasul inaltarii pentru planeta - este acum in Telos. Marea piramida din Giza a pastrat Flacara Inaltarii pentru un timp indelungat, pe Pamant. Desi Giza mai reprezinta inca un centru de inaltare important din Egipt, telosienii sunt, in principal, cei care se ocupa acum de acest proiect herculean si care au preluat acest invelis de protectie al planetei. Ei lucreaza in stransa colaborare cu Serapis Bey, Cohan al Flacarii Inaltarii, iar activitatea lor comuna devine o co-creatie pusa in slujba omenirii.

Dar, pana in aceasta zi, lemurienii au fost suficient de numerosi pentru a mentine vie si stralucitoare Flacara Inaltarii, in numele omenirii.

Cu mii de ani in urma, multi dintre noi nu erau inca inaltati, dar lemurienii au preluat aceasta sarcina, ca deschizatori de drumuri pentru noi toti. In regatul Luminii, ne plecam in fata lor, ca in fata fratilor si surorilor noastre mai mari – si ii respectam profund pentru iubirea, curajul si minunatul serviciu adus acestei planete.


In numele diferitelor fratii din Regatul Luminii, doresc sa-i omagiez pe Adama si latura sa complementara Divina, Galatia din Telos, care s-a intrupat la suprafata in acelasi timp ca si Aurelia, pentru lunga lor activitate desfasurata in beneficiul omenirii si al acestei planete. Ei sunt “Tatal si Mama omenirii”, personajele voastre biblice, cunoscute ca Adam si Eva. Povestea lui Adam si a Evei, pe care o stiti cei mai multi dintre voi, oglindeste foarte putin – daca nu chiar deloc – din adevarul minunatei istorisiri a primului capitol din indelungata istorie lemuriana. Poate ca acesta va constitui subiectul unei lucrari ulterioare, deoarece povestea lui Adam si a Evei va aduce, cu certitudine, un aspect cu totul diferit decat ceea ce ati fost invatati de catre istoricii si carturarii acestei planete.

“Adama si Galatia - Aurelia, va iubim atat de mult – si, in numele tuturor fiintelor din Regatul Luminii, ne exprimam profunda noastra recunostinta pentru milioanele de ani petrecuti in slujba omenirii, atat la suprafata acestei planete, cat si in interiorul ei.”


Pentru cei mai multi dintre cei de la suprafata, Lemuria, leaganul civilizatiilor superioare de pe aceasta planeta, a fost patria mama a propriei voastre evolutii. Timp de sute de mii de ani, ati evoluat acolo intr-o stare paradisiaca si de beatitudine, pana cand, la nivel colectiv, ati hotarat sa traiti experienta separarii si dualitatii.

Acum, constiinta Lemuriei, in toata splendoara si Gloria sa, isi deschide Inima din nou catre voi, pentru a va “readuce” Acasa, la locul si iubirea inimilor voastre. Energiile Lemuriei si ale poporului sau, fosta familie din care ati facut parte, se imprima in chiar structura celulara a ADN-ului vostru, in memoria voastra celulara. Lemuria, asa cum exista astazi, este mostenirea pe care ati cautat-o, viata dupa viata.

Eu, St. Germain, va spun tuturor: “Incercati sa atingeti vibratia Lemuriei si gasiti paradisul pierdut din voi insiva. Toate cheile necesare reintoarcerii au ramas, in permanenta, in inima voastra; nu v-au fost luate niciodata. Reactivati aceste comori din interiorul Sinelui si va veti descoperi familia lemuriana, care va asteapta reintoarcerea si este pregatita pentru a va intalni la jumatatea drumului”.

Eu, St. Germain, sunt intotdeauna alaturi de voi si va iubesc nespus de mult. Va sustin Victoria, pana la incheierea procesului vostru de inaltarea.

Desi principalul meu punct de interes se afla in alta parte, petrec mult timp in Shasta, in Telos si in ceea ce voi numiti Noua Lemurie, pentru a sprijini in totalitate misiunea lemuriana de inaltare si revenirea acestei planete si a omenirii la “Binecuvantarea Divina”.

Desi am trait mai multe intrupari in roluri de conducator in Atlantida, eu sunt si Lemurian!
Alaturati-va mie acolo, in iubire si in armonie!


Mesaj de la Adama 

In fiecare dintre voi se gaseste o Scanteie Divina. Invitati-o sa va aprinda din nou focul sufletului. Incurajati-o sa va alimenteze pasiunea din inima, in drumul vostru spre casa. 
- Adama 

In acest spirit de iubire si comuniune care nu cunoaste limite, va invit sa va alaturati noua astazi, pe masura ce ne cititi cuvintele – si, de asemenea, sa va conectati la cuvintele invizibile scrise printre randuri, care vor vorbi fiecaruia dintre voi individual, direct in inima. Din cuvintele acestui volum reiese acum un sacru mesaj de trezire. Niciodata in intreaga istorie a acestei planete nu a avut loc un astfel de moment maret, dezvaluind ocazii noi si miraculoase pentru voi si pentru noi toti cei din Telos, precum si din alte orase lemuriene. A sosit vremea pentru a va reaminti tot ceea ce sunteti. De asemenea, este momentul sa sarbatoriti si sa fiti recunoscatori pentru ca “reuniunea” pe care o asteptati de multa vreme, aproape ca a sosit.

Continuati sa va deschideti pe voi si inimile voastre in fata Divinei Inimi a Iubirii si Compasiunii. 

Studiati materialul pe care vi-l prezentam; el contine multa intelepciune si chei de aur pentru a va usura cresterea si dezvoltarea spirituala. Gasiti acele zone din constiinta voastra care au nevoie de curatat si de ingrijit.

Daca cititi materialul doar o data, de dragul informatiilor, el va va servi la extinderea bagajului vostru de cunostinte, dar va face putin pentru inaltarea voastra la un nivel superior de constiinta. Daca alegeti sa studiati acest material in mod constient, cu inima si cu mintea deschisa, el va va aduce o mare transformare personala in viata. Animate de o intentie ferma si de hotararea de a cizela si creste vibratia sufletului, mergeti si aplicati aceste perle de intelepciune in activitatile de zi cu zi. Eforturile voastre vor crea un curent de schimbari pozitive. Mare parte din aceasta carte nu se refera atat la informatii, cat la aplicarea cheilor ascunse continute aici pentru transmutarea suprema care va va conduce la a trai si a va plimba printre noi, ca maestri ce sunteti.
Eu sunt Adama, tatal vostru etern.

Cu Iubire, din Iubire, din Inima Lemuriei!
      SUZI M


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Floarea de Lotus, se spune, că a fost simbolul florar al Continentului MU ~ Lemuria ~ Universul Dahl

Floarea de Lotus, se spune, că a fost simbolul florar al Continentului MU ~ Lemuria ~ Universul Dahl
În Razele Soarelui îmi desfac Cupa Iubirii prin dimensiunile răcoroase ale Bucureştiului de azi; la umbra Brazilor bătrâni devreme şi ale Sălciilor cu frunzele desfăcute-n vânt ce ating uşor apa, eman o frumoasă feerie de parfum discret, învăluindu-vă în esenţa mistică a Lotusului primordial al ordinii şi al creaţiei prin cântecul nemuritor al LEMURIEI de altădată! Din respect pentru Natură, Iubire infinită ~ SUZIM

Motto

STIL DE SINE – după cum se poate observa din aceste Lecturi, Poezii, prin care mă exprim într-un fel sau altul, ele sunt o descriere a ceea ce mă reprezintă, sunt o parte din mine, ce fac parte din mine... sunt mesaje cu conţinut colorat din cele 12 Raze din înalt, având mesaje cu sens ...
Mă manifest, şi desigur, mă exprim prin căldura energiei feminine, dar, nu este de neglijat, şi cum, de altfel, este necesară şi energia masculină, niciuna nu este de ignorat, şi ar fi bine pentru noi, să fim cu amândouă în echilibru şi în primă manifestare, cu măsură.
Aşa, cum va fi şi necesar, să încadrăm cele 7 Flăcări cu calităţile şi atributele lor, predominantă fiind una, sau cel puţin două, ... asta nu înseamnă că, nu poţi manifesta şi Raza Iubirii,... doar că, dacă ai venit pe Raza Albastră o să te manifeşti mai mult pe raza conducerii ... te întreb: tu pe ce rază eşti alcătuit/ă ?
Pentru identificare, aici puteţi găsi toate informaţiile despre cele 7 Raze Divine – https://akashamultidimensionala.blogspot.com/ , cea mai completă documentaţie de la noi din România la ora actuală, în care vă va fi de mare folos şi ajutor la identificarea razei în care vă desfăşuraţi în prezent, în această viaţă... vă urez conştientizare plăcută!
Cu iubirea prin viaţă,

MSuzi

Împreună cu avatarele raze albastru & violet

Ps – M-am exprimat aici în cuvinte şi vocale pentru înţeleptele raze, ce le aveţi fiecare…

Pss – În link-ul afişat se regăseşte toată documentaţia razelor înţelepte, fiecare cuvânt cuprinde un blog informativ ce, nu mai este necesară a fi amintită importanţa lor!