Soarele şi Luna –
Iubite călăuze ...!
Mi-aţi fost dintotdeauna,
Raze moi ca de muze ...
Unul ziua-a răsărit,
Alta noaptea m-a-ngrijit,
Şi privită de o stea,
Mi-a adus pe chip o nea,
Fulgul alb pe-o pleoapă,
S-a topit aşa în grabă,
Curge el lejer din mapă,
Fulguind în noaptea albă.
Pe la răsărit de Soare,
Pe Pământ să coboare,
Îl întâmpină şi-o floare,
Cu parfum de lăcrămioare.
Seara pleacă de pe cer,
Toate florile nu pier...!
Cu răbdare şi speranţă,
Ziua-i următoare-n viaţă.
O rază venită din Lună,
Felinar e-într-o grădină,
Pe frumoasele mirese,
Din roua dimineţii-s culese.
Poartă-o rază-a semilunii,
Pe toţi trandafiri de-s mirii,
Când prinţesa adormită,
S-a trezit în toi de nuntă.
S-a grăbit aşa deodată,
Luna, Soarele o saltă,
Pân’ la cer şi înapoi,
Într-o novă, super doi.
Doi luceferi înarmaţi,
Cu raze noi de o salvaţi ...
O încântă pe mireasă,
Cu un dor nebun de casă.
Pe obrazu-i cald şi fin,
Se coboară din zefilin,
Ziua ... în amor uşor,
Şi iar noaptea e cu dor.
Steaua ei e prea departe,
Deşi pare că-i aproape,
Din lumina argintie,
Pică-o lacrimă şi-i vie!
Dor nebun! lasă-mă uşor,
Nu te lăsa, cu mult amor!
Vii cu braţele deschise ...
De la Soare, de la Lună,
Şi-mi descrii cu drag în vise,
Toată viaţa din culise!
Toate stelele ce-mi râd –
Le transmit cât-un salut,
Luminaţi-mă pe rând !!!
Cu-o mireasmă şi prin gând,
Ce, -s o visătoare pe Pământ!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu