Să-i dăm Lui
Dumnezeu, ceea ce-i aparţine Lui Dumnezeu
M-a oprit o puştoaică de vreo 15 ani să-i cumpăr două legaturi veştede de
mărar. În timp ce eu îi refuzam marfa de calitate înjoselnică, a început să-mi
povestească cât de greu o duce cu viaţa. I-am pus întrebarea dacă se roagă la
Dumnezeu, iar ea, mi-a răspuns cu o altă întrebare „dacă sunt pocăită”, la
asemenea răspuns i-am spus ca Dumnezeu nu este pocăit, este unic şi acelaşi pentru toţi oamenii şi toate religiile.
Oare de ce ne este jenă? să pronunţăm numele Lui Dumnezeu, – şi să-l
recunoaştem ca fiind Tatăl nostru care ne-a creat din luminăţia Sa, unii dintre
noi chiar sunt deranjaţi numai la pronunţarea numelui, şi după cum vedeţi chiar
din fragedă pruncie, şi cu recunoştinţă faţă de Iisus Hristos care totuşi, s-a
lăsat pus pe cruce aici pe pământ şi ne-a lăsat ca moştenire evanghelia prin
cei 12 apostoli ai săi, care, învăţăturile lui sunt valabile şi astăzi, cum ar
fi – „numai prin mine ajungeţi la
Tatăl”, eu însămi am experimentat asta, şi nu vă vorbesc din cărţi, şi la
nimeni pe pământ n-am văzut o faţă mai sfântă ca a lui, nici măcar la
preoţi. Eu transmit un respect pentru cărţile care astăzi, sunt scrise prin
îndrumare divină, sub îndrumarea sfinţeniei sale, cărţi, cum ar fi ~ Un Curs de Miracole, O carte vindecătoare – Ana-Aurora Şumca, Christul cel viu – Paul
Ferrini, s.a.m.d..
Aşa cum dăm imporţanţă la ce ne transmit cei din Pleiade, Orion, precum şi arcturienii,
andromedanii, etc., oare Dumnezeul nostru şi Iisus Hristos nu ar merita un gram
de recunoştinţă, respect şi recunoaşterea a ceea ce suntem şi noi – Scântei de Lumină – din înaltul
cerului!
Vă respect deciziile, oricare ar fi ele.
Cu drag, S.M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu