MESAJ DE LUAT ÎN CONSIDERARE!

MESAJ DE LUAT ÎN CONSIDERARE!
Informaţiile şi documentele prezentate în această pagină nu este permisă a fi preluată de către alţi utilizatori doar şi numai în cazul când menţionaţi sursa (adresa acestui blog) cum de altfel, ne inspirăm cu toţii. Să respectăm legile universale!

Adama - Trăind în vibraţia iubirii





Adama prin Denise Laberge


       Eu sunt ADAMA,

       Bucuria îmi umple inima în această dimineață. O bucurie pașnică care mulțumește acestui moment, când inimile noastre intră în contact cu ale voastre. Creăm acum un moment al eternității, un moment în care alegem să ne oprim și să comunicăm împărtășind iubirea inimilor noastre. Deveniți conștienți de aceste energii care trec prin voi, adică de aceste emoții, de aceste gânduri care lasă urme în inimile voastre. Aceste emoții și gânduri sunt energiile care dau culoare universului vostru interior. La nivel mental, știţi, că sunteţi maestrul regatului vostru interior, înțelegeţi și ascultaţi, şi trăiţi-o? 

       Cum te confrunți cu o emoție care te conduce? Să spunem, că această emoție este frustrare, pentru o anume situație. Lăsaţi ca această emoţie să iasă încet pentru a fi văzută şi simţită. Mulți dintre noi poartă emoții care au fost îngropate în sistemele noastre de mult timp. Când o emoție este gata să reapară, ia-ți timp să o onorezi, fii cu ea și binecuvânteaz-o, apoi elibereaz-o cu suflare de iubire și iertare.

       Orice emoție pozitivă sau negativă este pur și simplu o energie, și puteți folosi energia acelei emoții în mod constructiv. Puteți păstra această energie pozitivă, pentru a iubi. Poţi avea această putere? De îndată ce simți o emoție care te tulbură, știi că ai puterea de a o polariza în iubire, recunoscând că această situație este pentru binele tău cel mai înalt, adică, că este în slujba ta. Ea vine să vă indice o perturbare în aura inimii voastre, o mică perturbare care cere doar să fie acceptată și rezolvată cu iubire. Dacă sunteți în frecvența de separare, va fi dificil de acceptat.

       Dar, dacă te muţi la nivelul inimii, nivel al unității, recunoști că pur și simplu înoți într-o lume a energiei. O lume în care energia este sub formă de oameni, situații, culori, sunete, emoții etc. La acest nivel sunteți conștienți că vă deplasați într-o lume a luminii mai mult sau mai puțin densă, și că, cu determinare și credință, puteți schimba vibrația acestui mediu. Mediul de vibraţie al conștiinței este un mediu de vibraţie al iubirii, bazat pe iubire și trăind pentru, și numai în iubire.

       Mă adresez vouă punându-vă aceste întrebări:

       În ce mediu de vibraţii doriți să evoluați?

       Ce ești dispus să faci la rândul tău, pentru a trăi în acest mediu?

       Cât de hotărâţi sunteți să alegeți iubirea în toate circumstanțele?

       Pentru a fi calificat, pentru a vă conecta la vibrațiile 5D (a cincea dimensiune)  trebuie să fiți în armonie cu această frecvență, altfel, orice conexiune, orice comunicare este imposibilă.

       Copii ai luminii, astăzi, vă invit să examinați nivelul determinării voastre de a alege iubirea în toate circumstanțele, știind că această iubire este frecvența care va permite universului să vină la voi pentru a vă îndeplini toate nevoile, în toate visele voastre.

       Sunteţi hotărâţi să vedeți numai iubirea acţionând în toate lucrurile, pentru că, această alegere înseamnă să recunoşti conștiința care evoluează în toate acele lucruri.

       Eu Sunt Adama, cel care vede și admiră iubirea din voi.


Traducere  Suzi Mirea

Scopul acestei organizații non-profit este de a trezi umanitatea la Conștiința lui Hristos și de a ajuta apariția Lemuriană pe planetă. Viziunea Fundației Telos este aceea a unei lumi în care iubirea universală unește toate rasele și națiunile într-o singură familie, o lume plină de pace și armonie veşnică în fiecare zonă a planetei.

Timpul destinat pentru a crea această nouă civilizație este acum. În această perioadă de mari schimbări planetare, toată lumea are o posibilitate crescută, precum și responsabilitatea de a deveni unul cu Sinele Superior și de a participa activ la manifestarea acestei noi lumi.

Pentru a ajuta la această dezvoltare, Fundația Telos răspândește învățăturile primite de la frații și surorile noastre din Lemuria. Învățături transmise, printre altele, de Aurelia Louise Jones, autoarea cărților Telos.

Fundația asistă persoanele care doresc să promoveze aceste învățături. Aceasta facilitează comunicarea și stabilește punți de lumină între indivizi și grupurile Telos din întreaga lume.

„Noi, Maeștrii Luminii, oferim prin învățăturile simple din aceste cărți, toate cheile de care veți avea
nevoie vreodată pentru a ajunge până la Înălțarea voastră, cu Ușurință, Graţie și Minune”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Floarea de Lotus, se spune, că a fost simbolul florar al Continentului MU ~ Lemuria ~ Universul Dahl

Floarea de Lotus, se spune, că a fost simbolul florar al Continentului MU ~ Lemuria ~ Universul Dahl
În Razele Soarelui îmi desfac Cupa Iubirii prin dimensiunile răcoroase ale Bucureştiului de azi; la umbra Brazilor bătrâni devreme şi ale Sălciilor cu frunzele desfăcute-n vânt ce ating uşor apa, eman o frumoasă feerie de parfum discret, învăluindu-vă în esenţa mistică a Lotusului primordial al ordinii şi al creaţiei prin cântecul nemuritor al LEMURIEI de altădată! Din respect pentru Natură, Iubire infinită ~ SUZIM

Motto

STIL DE SINE – după cum se poate observa din aceste Lecturi, Poezii, prin care mă exprim într-un fel sau altul, ele sunt o descriere a ceea ce mă reprezintă, sunt o parte din mine, ce fac parte din mine... sunt mesaje cu conţinut colorat din cele 12 Raze din înalt, având mesaje cu sens ...
Mă manifest, şi desigur, mă exprim prin căldura energiei feminine, dar, nu este de neglijat, şi cum, de altfel, este necesară şi energia masculină, niciuna nu este de ignorat, şi ar fi bine pentru noi, să fim cu amândouă în echilibru şi în primă manifestare, cu măsură.
Aşa, cum va fi şi necesar, să încadrăm cele 7 Flăcări cu calităţile şi atributele lor, predominantă fiind una, sau cel puţin două, ... asta nu înseamnă că, nu poţi manifesta şi Raza Iubirii,... doar că, dacă ai venit pe Raza Albastră o să te manifeşti mai mult pe raza conducerii ... te întreb: tu pe ce rază eşti alcătuit/ă ?
Pentru identificare, aici puteţi găsi toate informaţiile despre cele 7 Raze Divine – https://akashamultidimensionala.blogspot.com/ , cea mai completă documentaţie de la noi din România la ora actuală, în care vă va fi de mare folos şi ajutor la identificarea razei în care vă desfăşuraţi în prezent, în această viaţă... vă urez conştientizare plăcută!
Cu iubirea prin viaţă,

MSuzi

Împreună cu avatarele raze albastru & violet

Ps – M-am exprimat aici în cuvinte şi vocale pentru înţeleptele raze, ce le aveţi fiecare…

Pss – În link-ul afişat se regăseşte toată documentaţia razelor înţelepte, fiecare cuvânt cuprinde un blog informativ ce, nu mai este necesară a fi amintită importanţa lor!