RENAŞTEREA CONŞTIINŢEI SOFIANICE ~ Sophia este o fiinţă. O fiinţă este conştientă, un mod de a cunoaşte. Atunci Sophia este „Sophia conştientă”. Ceea ce am pierdut noi şi trebuie să regăsim este Sophia conştientă. Plini de Christos, de veneraţie faţă de Christos, noi trebuie să pornim în căutarea mamei lui, Isis-Sophia. În mod ciudat, nu că noi n-am şti unde este – ea este acolo, în stele, ea străluceşte în Cosmos, ea înconjoară Pământul cu o aură de frumuseţe. Dar noi nu ştim cum s-o vedem. Ea trebuie să fie văzută şi cunoscută dinăuntru. Iar pentru asta noi avem nevoie de puterea-Isis – puterea-Sophia – a lui Christos. După cum spune Steiner „Nu Christos ne lipseşte, ci cunoaşterea şi înţelepciunea lui Isis-Sophia lui Christos”. Rudolf Steiner ~

TREZITĂ ÎN SPIRIT ȘI LIBERĂ CA PASĂREA CERULUI



Trăiesc în adevărul Tatălui Ceresc care m-a creat în Spirit, în EL mă recunosc, pentru că EL m-a creat în lumină veșnică, recunosc că sunt eternă și dau viață sufletului meu care îmi este drag și îl iubesc. 
Sunt precum o floare bătută de vânt, Sunt puternic ancorată și-n pământ, Îmi desfac aripile pentru a-mi ține echilibru, Prin tornadele vieții ce-mi sunt puse în cale. Sunt mult mai puternică decât îmi imaginez! 
Mă construiesc prin Puterea lui Christos și a Tatălui/Mamă – Creatorii Cerului infinit. Îl chem în viața mea pe Christos să-mi ușureze viața, calea, să-mi curețe drumul de blocajele care m-ar ține pe loc. Simt Puterea lui Christos în mine și îl rog să-mi ușureze mintea de toată programarea ce-am primit-o încă de la nașterea mea și nu-mi mai servește la ora actuală. Sunt puternică în Christos pentru că așa mă și văd vrednică de sfințenia Lui. El este cu mine tot timpul, mă acceptă așa cum sunt, iar eu la rândul meu fac tot posibilul să devin o ființă mai acceptată în Spirit. Unicul Spirit care-l conțin și de care am uitat literalmente. Este acum mult mai viu, mult mai prezent și mult mai acceptat de mintea mea.  
SUNT TREZITĂ ÎN SPIRIT și așa voi rămâne până la sfârșitul vieții mele. Este alesul inimii mele și stau tot timpul în „pacea frumuseții lui”, liniștea ce o transmite ființei mele de înțeleptul meu Spirit!

Atenția mea oferită, pentru toate mesajele ce le-am primit azi, transmise de la suflet pentru suflet. Primiți Lumina Primăverii ce acum prinde viață și noi împreună cu ea, vom simți Imnul Primăverii intonat de cântecul Privighetorii ce stă pe ram cu ciripitul ei de Pasăre Liberă. Liliacul infloritor în glasul acestei perle nestemate, ce o găsim în natura ce ne înconjoară!


Pace vouă, suflete minunate!

 

MSP ^ MAREA SURSĂ PRIMORDIALĂ


MAREA ADUNARE A CHRISTOȘILOR DE PRETUTINDENI



Conștiința Spiritului meu, în care îmi pun toată încrederea – se aliniază cu conștiința lui Christos. Sunt parte din ea pentru că așa am fost dintotdeauna încă de la începutul creației originale, doar că eu, n-am fost conștient/ă că sunt mult mai mult decât trupul acesta. De acum, spun bun venit Christosului din mine. Puternicul Christos ce îmi aduce înțelegere și mă acoperă cu puterea lui cea sfântă, ades mângâietoare și plină de tandrețe. Visul oricărui mirean este, de a fi tot timpul în unitate cu Christos, cu unicul Christos al sursei de unde provin și eu ca Spirit etern, îmbrăcat în lumina adevărului absolut. Eu sunt puternicul Christos, Eu sunt viața eternă, Eu sunt sublimul Christos Cosmic și mă alătur Adunării Christoșilor de pretutindeni!


Răspunde cu „prezent” Christoșilor aliniați la - Marea adunare a Christoșilor de pretutindeni – (în comentarii)... răspunde Christosului din INIMA TA... fii aliniat cu Christos cel Prezent - care te înaltă la adevărata ta valoare!

MSP „MAREA SURSĂ PRIMORDIALĂ”

MSp (inițialele numelui meu)




PARTE DIN CHRISTOS

 



Prin Puterea Christosului PRIMORDIAL mă refac, mă alcătuiesc în puterea mea ancestrală. Îmi revendic toate abilitățile toată cunoașterea ce o am în conștiință, în spirit și suflet. Acum și aici, sunt parte din Christos pentru totdeauna!


MSp * MAREA SURSĂ PRIMORDIALĂ


Tot ceea ce Oferim se Reflectă în Viața noastră actuală!
De unde veți dărui de acolo veți primi și belșug în viață!



Fiu și Fiică a Tatălui prea Înalt

 
Să fii smerit în Dumnezeu Tatăl. După Dumnezeu să integrezi „înțelepciunea” Sophiei, după cultul Sophiei să-l primești pe Christos în inima și în ochii tăi ca atunci când te uiți la cer să-ți aduci aminte de măreția ființei tale, fiind un fragment din Creatorul Prezenței tale (omniprezent) ce se desfășoară în lume. Având o putere nelimitată ca a Tatălui Adevărat (omnipotent) ce te-a creat în Spirit. Vegheați fiind de Marele Spirit ce ne înalță până la cer și înapoi în frumusețea lui atotcuprinzătoare cunoaștere, nelimitat în putere absolută (omniscientă). Fiu și Fiică a Tatălui prea Înalt, atotcuprinzători în splendoarea și perfecțiunea Marelui Spirit!

MSP ` MAMA SURSĂ PRIMORDIALĂ

Tot ceea ce Oferim se Reflectă în Viața noastră actuală!
De unde veți dărui de acolo veți primi și belșug în viață!


Ce i-ar trebui ROMÂNIEI ÎN ACESTE VREMURI?



Ce i-ar trebui ROMÂNIEI ÎN ACESTE VREMURI?
 
FEMEI ÎNȚELEPTEintegrând înțelepciunea SOPHIEI - MAMA noastră iubită în structurile lor, conștiința lor fiind pe energia SOPHIEI din Sursa Primordială a Eonilor, și …
BĂRBAȚI ÎNȚELEPȚI, integrându-l pe CHRISTOS în structurile lor pentru a susține din plin energia feminină care se cere a fi în echilibru – „cei doi poli”, în plenitudinea grațiilor lor cosmice, Esențe pure și nealterate, ancorați pe deplin în „sursa creatoare” a acestui univers!
 Ar fi două lucruri de luat în considerare:

1.  Să se meargă în continuare pe corecție, dar s-a tot făcut până acum iar rezultatul este acesta pe care îl vedeți... sau

2.   Sursa creatoare” în ultimă instanță își va retrage „scânteile de lumină” plasate aici pentru susținerea în bune condiții ale pământului. Ființe ale căror conștiință le au întegrate în structurile lor pe SOPHIA și pe CHRISTOS. Numai cu aceste valori se menține o planetă în pace, liniște și prosperitate!

3.    Al treilea punct reprezintă alegerea noastră care urmează să o facem, dacă vă doriți să mai continuați în acest haos sau să vă eliberați în Spirit. Alegerea aparține fiecăruia!  

Numai așa lucrurile se vor îndrepta spre bine, pentru că, acest popor le merită din plin!

NOTA BENE: (am scris aceste cuvinte să aduc puțină conștientizare a ceea ce se vrea a se transmite aici pe cale spirituală de către unele personalități, ce încearcă să deschidă inima și conștiința românilor; o sinteză a ceea ce se potrivește cel mai bine ROMÂNIEI ÎN ACESTE VREMURI)


(inițialele numelui meu) MSP

Tot ceea ce Oferim se Reflectă în Viața noastră actuală!
De unde veți dărui de acolo veți primi și belșug în viață!


PRIMENIȚI ÎN CHRISTOS



Primeniți să fiți de Christos în Primăvara ce se pregătește de sosire. Fiți înnoiți în Christos odată cu răsăritul crocusului violet, fiți onorați de această putere cosmică ce se află la răscruce de drumuri. Acum dați-i putere să răsară în voi precum colțul ierbii cel veșnic tânăr, verde și plin de viață. Onorați-vă ființa și luați-vă puterea înnăscută și pierdută pe cărări lăuntrice. Fiți voi cei autentici în Spiritul vostru, iubiți-vă inima, trupul, chipul luminat de unicul și Sfântul bun Christos. Pacea fie cu voi oriunde, pe oriunde călcați!

MSP - MAMA SURSĂ PRIMORDIALĂ


Tot ceea ce Oferim se Reflectă în Viaţa noastră actuală!

De unde veți dărui de acolo veți și primi belșug în viată!


 

Floarea de Lotus, se spune, că a fost simbolul florar al Continentului MU ~ Lemuria ~ Universul Dahl

Floarea de Lotus, se spune, că a fost simbolul florar al Continentului MU ~ Lemuria ~ Universul Dahl
În Razele Soarelui îmi desfac Cupa Iubirii prin dimensiunile răcoroase ale Bucureştiului de azi; la umbra Brazilor bătrâni devreme şi ale Sălciilor cu frunzele desfăcute-n vânt ce ating uşor apa, eman o frumoasă feerie de parfum discret, învăluindu-vă în esenţa mistică a Lotusului primordial al ordinii şi al creaţiei prin cântecul nemuritor al LEMURIEI de altădată! Din respect pentru Natură, Iubire infinită ~ SUZIM

Motto

STIL DE SINE – după cum se poate observa din aceste Lecturi, Poezii, prin care mă exprim într-un fel sau altul, ele sunt o descriere a ceea ce mă reprezintă, sunt o parte din mine, ce fac parte din mine... sunt mesaje cu conţinut colorat din cele 12 Raze din înalt, având mesaje cu sens ...
Mă manifest, şi desigur, mă exprim prin căldura energiei feminine, dar, nu este de neglijat, şi cum, de altfel, este necesară şi energia masculină, niciuna nu este de ignorat, şi ar fi bine pentru noi, să fim cu amândouă în echilibru şi în primă manifestare, cu măsură.
Aşa, cum va fi şi necesar, să încadrăm cele 7 Flăcări cu calităţile şi atributele lor, predominantă fiind una, sau cel puţin două, ... asta nu înseamnă că, nu poţi manifesta şi Raza Iubirii,... doar că, dacă ai venit pe Raza Albastră o să te manifeşti mai mult pe raza conducerii ... te întreb: tu pe ce rază eşti alcătuit/ă ?
Pentru identificare, aici puteţi găsi toate informaţiile despre cele 7 Raze Divine – https://akashamultidimensionala.blogspot.com/ , cea mai completă documentaţie de la noi din România la ora actuală, în care vă va fi de mare folos şi ajutor la identificarea razei în care vă desfăşuraţi în prezent, în această viaţă... vă urez conştientizare plăcută!
Cu iubirea prin viaţă,

MSuzi

Împreună cu avatarele raze albastru & violet

Ps – M-am exprimat aici în cuvinte şi vocale pentru înţeleptele raze, ce le aveţi fiecare…

Pss – În link-ul afişat se regăseşte toată documentaţia razelor înţelepte, fiecare cuvânt cuprinde un blog informativ ce, nu mai este necesară a fi amintită importanţa lor!