Un Romancier, tăcut

 

Un Romancier, tăcut

Un Romancier, tăcut

O conştiinţă-n substitut

Arhitect plăcut, înlănţuind

O capodoperă de gând

 

Un Romancier tăcut, venit în fugă pe pământ, în a sa mantie albă, ce s-a dezalbit degrabă, dezbrăcându-se de tot, de ştiinţă şi iscusinţă, păşind pe frunze de Toamnă, renăscând în propria Primăvară, în flori incandescente Iarna în culori perfecte, şi-n dureri selecte, că sunt floare pe pământ, pasager cum e un vânt, de vânt moale, vânt puternic, ba la deal, ba la vale, în dual de peşte-ocean, şi amarnic, calităţi de om darnic, am vestit o Primăvară, prins-am ghiocel de mană, din verdele înmugurit, soare înflorind o clipă, fără prea multă risipă, el pătrunde încet-încet, în casa inimă –  decent, fără scuze şi permisii, din acele emisii, de raze răzleţe, prefăcându-se în beţe, beteaguri aurii, din raza ta – reînvii, la natura ta vocală, pe cuvinte şi-ndrăzneală, de bun avocat, din popor plecat, cu înţelepciune vine, de a ta cultură ţine, de om înţelept, în dreptate drept, când pe cale-ai devenit, un om prea râvnit, silitoare sfântă floare, venit-ai din depărtare, din milenii veacuri noi, scrise-acum de noi şi voi, înger călător de soi, bătut de vânt şi de ploi, la curtea plină de eroi, a pământului fire, firav trandafir de sine, amintiri fără destine, dezgolindu-te de tot, de portiţe şi înot, uitându-te spre cer, la un zbor rebel, să te-nvârţi în cerc de car, carul mare-a bolţii stradă din cerul presărat spre vatra caldă ...

 ... şi ţi-ar prinde bine, o aripă de te-ar ţine, pe tine în rotire, să culegi flori de vise din primăverile promise, la întrupare, trandafir rază de floare rupt-ai fost din soare, floarea cerului albastru, dor de casă spre un astru, curtat d-un pescar cu plasă, tu o floare aleasă prinsă-n carul apei slute, din mâna unei brute, alunecând în vârtejul apei reci, dus ai fost la recifii seci, adăpost la paznici inelari, vânători cu solzi de crai, în lumina ce se-nalţă curcubeu prins de-o aţă a ecranului perfect, arcuind un cer select, în şapte raze desenate, de un pictor aranjate, un fiu recif corai, animând cerul bălai, luat acum cu alai, de cele şapte fiice stele, aruncând scântei din ele,  formând puntea între cer şi pământul curcubeu, din pensula nuanţă, desenând planşa de faţă, luminând destinul nostru, cu un ochi zâmbet la noi, aruncând petale ploi, în avalanşe planşe noi ... 

 ... avatarele culori – alba rază a înălţării din jadul verde al vindecării se aprinde albastrul cer, o rază a marii regăsire, din galben auriu – scris în soarele cel viu, se înalţă raza roz a iubirii cea din cosmos, trandafir curtat poartă salbă din înalt, din raza purităţii, o făclie a sorţii, poartă roua dimineţii... dintr-o fiinţă a iubirii sedus-ai fost de darul nemuririi, înalţă steagul dezrobirii, descătuşează-ţi fiinţa amintirii, din neguri epocale, din pribeagul drum pe cale, venit-ai la-ntrupare, din nou şi iar din nou, pe culmi ca un erou, de steaguri false, din vieţi nefaste, aminteşte-ţi fiinţa soare, o scânteie ce răsare, din vestitul solarian, părintele din an se revarsă-n calendar cu primăveri la dosar...  

Misticul trandafir din ordinul divin!

Suzi Mirea 

File de Poveste