Misteriul lui Christos şi al Sophiei

 

O realitate în evoluţie – Misteriul lui Christos şi al Sophiei

Sophia este un mister încă în evoluţie. Ea este un mare secret, poate un secret deschis, dar, în acelaşi timp, unul atât de profund, încât el ajunge până la însăşi substanţa lumii şi atât de apropiat de umanitatea noastră esenţială, cine suntem noi, încât nu o putem vedea. Începând în Dumnezeu dinaintea Creaţiei, ea s-a desfăşurat de-a lungul creaţiei, iar acum participă la salvarea creaţiei. Venind de la Tatăl, ea este prezentă şi activă nu doar în naşterea, moartea şi învierea Fiului Domnului, ci şi în coborârea şi diseminarea Sfântului Spirit. Astfel, ea conţine înăuntrul fiinţei sale fiecare aspect al evoluţiei umane, cosmice şi – dacă putem spune aşa – chiar şi divine. Ea este, pentru a aminti câteva dintre titlurile ei, Mama lui Dumnezeu, Mama Omenirii, Sufletul lumii, Sfântul Spirit şi Zeiţa Natura. Ea este, de asemenea, sufletul uman. Nu-i de mirare că e greu s-o înţelegi.

Noi am înţeles prin tradiţii teologice şi mistice, precum şi de la învăţători contemporani ca Rudolf Steiner, o parte din însemnătatea lui Christos pentru umanitate, divinitate şi cosmos. Dar revelaţia completă a misteriului Sophiei, după Steiner, va avea loc doar în viitor, în următoarea epocă culturală (a şasea sau aşa-numita epocă slavă).

Astăzi, Sophia este un semn al timpurilor; simţim venirea ei sub multe forme şi intuiţii diferite. Dar să spunem cu oarecare precizie cine este ea – în amploarea, mărinimia, înălţimea şi profunzimea ei deplină – ne depăşeşte. Ea este cu adevărat o fiinţă spirituală, care trebuie înţeleasă şi întâlnită spiritual. „Adevărata înţelegere şi pătrundere în misteriul Sophiei”, după Sergej Prokofieff, „este ceva chiar mai străin epocii noastre materialiste decât misteriul lui Christos”.

Isis Maria Sophia de Rudolf Steiner

Mesaje care se potrivesc timpurilor de acum!

SOPHIA - Înţelepciunea Divină Feminină

Să se ştie: astăzi, Divina Feminină

Coboară pe Pământ într-un trup incoruptibil

În lumina nestinsă a noii Zeiţe Cerul s-a unit cu adâncurile

Vladimir Soloviov, Trei întâlniri

 

Omnia Conjugo – Eu unesc totul 

Motto-ul Sophiei, citat de Pavel Florensk 

De-a lungul secolelor trecute, fiinţa Sophiei, sau înţelepciunea Divină feminină, a apărut din negura istoriei antice, precum Venus din spuma mării, pentru a deveni un semn şi un mister al timpurilor noastre. Deşi e greu de spus cine este ea, ori încotro ne-am întoarce, vedem urme ale venirii ei – ca şi cum am urmări poalele mantalei ei, pe când dădeau la o parte pânzele de păianjen încâlcite, sclerotice ale secolelor de cerebralitate. Pe măsură ce se apropie, mult din ceea ce se uitase reintră în conştiinţă nu doar ca o amintire, ci şi dinspre viitor, ca o posibilitate. Ea cere să reconsiderăm cine suntem, de unde am venit şi încotro ne îndreptăm. 

Noi o vedem în prăbuşirea vechii ordini sociale şi în lumina zorilor ce se ivesc prin noaptea dominaţiei patriarhale pe calea cunoaşterii. Filosofi feminişti ai ştiinţei ne-au arătat că o alternativă magică, holistică şi participativ „hermetică” la ştiinţa reductivă, mecanistică – postmodernă avant la lettre – a contestat apariţia ştiinţei moderne de la început. În acelaşi timp, oamenii de ştiinţă renunţă la o ştiinţă manipulativă, orientativ controlată în favoarea unui mod de abordare mai afectuos, fenomenologic, faţă de natură. Nu puţini deschizători de drumuri, istorici şi medievalişti au descoperit întregi descendenţe de filosofi mistici şi teologi femei, a căror operă ne obligă să regândim întregul înţeles al creştinismului şi al civilizaţiei occidentale. De asemenea, ar putea fi menţionată eflorescenţa de spiritualităţi feminine şi reevaluarea femeilor din Evanghelii care l-au susţinut pe Iisus cu propria lor avere. Apoi mai sunt şi apariţiile Mariane care, din anii 1840, au însoţit sfârşitul modernismului.

Dar mai este şi altceva. E din ce în ce mai răspândită o nouă stare de spirit, un fel de tânjire a inimii după Sophia, de care, în mod tradiţional, Sophia s-a îngrijit dintodeauna – un vas dintr-o singură bucată de armonie şi sens, reunind Cerul cu Pământul, înlăuntrul căruia noi am putea trăi, ne-am putea mişca şi ne-am putea menţine fiinţa. Cei care îşi percep vieţile drept goale sau fără sens încep să recunoască faptul că simpla opoziţie dintre spirit şi materie şi plasarea tuturor problemelor în „materialism” nu funcţionează. O cale „spirituală” în vid lasă lumea neatinsă. Este necesar contextul. Umanitatea şi lumea – Cosmosul – sunt în mod indivizibil una. 

A urma o cale izolat de lume, a ne fragmenta, ne lasă neschimbaţi. „Secularismul” – lipsa spiritualului în viaţa cotidiană, în natură – este astfel o descriere mai utilă a stării noastre decât „materialismul”. Rezumat prin despărţirea dintre credinţă şi raţiune, teologie şi filosofic, ştiinţă şi spiritualitate, secularismul, care înseamnă separarea spiritualului de restul vieţii, ne dă fundamentalismul – abstracţie şi literalism – şi, în consecinţă, în mod ironic, terorismul. Materialismul marxist-leninist era simplu, prin contrast. Ceea ce ne trebuie acum este ceva care plasează spiritul, încă o dată, în centrul existenţei noastre. Sophia ne dă această directivă etică, chemându-ne să sacralizăm – să consacrăm, să facem spirituală – întreaga lume şi vieţile noastre în întregime, nu doar duminica. „Tot ce e viu e sfânt”, a spus Blake.

INTRODUCERE de Cristopher Bamford

Isis Maria Sophia de Rudolf Steiner

Mesaje care se potrivesc timpurilor de acum!