MESAJ DE LUAT ÎN CONSIDERARE!

MESAJ DE LUAT ÎN CONSIDERARE!
Informaţiile şi documentele prezentate în această pagină nu este permisă a fi preluată de către alţi utilizatori doar şi numai în cazul când menţionaţi sursa (adresa acestui blog) cum de altfel, ne inspirăm cu toţii. Să respectăm legile universale!

Foc din Soare


Un Foc din Soare ce tresară la fiecare atingere a firului de liră scăldat în razele flăcării aurii pe-o lacrimă de Mac roşiatic roua scurgându-se din înaltul cerului străveziu noaptea la lumina cerului întunecat trimiţând valuri de iubire mamei Stele Pământ şi apoi luminată de Dl Soare si Dna Lună când grăbiţi îşi trimit copiii la odihnă făcându-şi apariţia prin candelabrele ferestre acoperite de strălucirea clepsidrelor aurii, albatroşi regali, vise, gânduri şi liliacee aromatizate cu parfum de lotus purificând aerul, culcat la apa staţionară înflorită sau prin papura plăpândă bătută de vântul răvăşit şi puţin aiurit şi apoi pierdut în aerul adânc al spaţiului etern de odinioară. Din lacrima cerului coborâtă din prea plinul veşmânt se curăţă şi se spală acest minunat Pământ!

Foc de Soare, când dispare
Apă din căldare ... toarnă
Pe copaci şi flori distante!
Apa ... frunză de adună, la
Cules de poame, sacre
Prin noroi şi brumă, la uscat
Se pun la Soare, pentru Iarnă
Din cultura Verii, şi a ...
Focului din Lună!

File de Poveste

Suzi Mirea


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Floarea de Lotus, se spune, că a fost simbolul florar al Continentului MU ~ Lemuria ~ Universul Dahl

Floarea de Lotus, se spune, că a fost simbolul florar al Continentului MU ~ Lemuria ~ Universul Dahl
În Razele Soarelui îmi desfac Cupa Iubirii prin dimensiunile răcoroase ale Bucureştiului de azi; la umbra Brazilor bătrâni devreme şi ale Sălciilor cu frunzele desfăcute-n vânt ce ating uşor apa, eman o frumoasă feerie de parfum discret, învăluindu-vă în esenţa mistică a Lotusului primordial al ordinii şi al creaţiei prin cântecul nemuritor al LEMURIEI de altădată! Din respect pentru Natură, Iubire infinită ~ SUZIM

Motto

STIL DE SINE – după cum se poate observa din aceste Lecturi, Poezii, prin care mă exprim într-un fel sau altul, ele sunt o descriere a ceea ce mă reprezintă, sunt o parte din mine, ce fac parte din mine... sunt mesaje cu conţinut colorat din cele 12 Raze din înalt, având mesaje cu sens ...
Mă manifest, şi desigur, mă exprim prin căldura energiei feminine, dar, nu este de neglijat, şi cum, de altfel, este necesară şi energia masculină, niciuna nu este de ignorat, şi ar fi bine pentru noi, să fim cu amândouă în echilibru şi în primă manifestare, cu măsură.
Aşa, cum va fi şi necesar, să încadrăm cele 7 Flăcări cu calităţile şi atributele lor, predominantă fiind una, sau cel puţin două, ... asta nu înseamnă că, nu poţi manifesta şi Raza Iubirii,... doar că, dacă ai venit pe Raza Albastră o să te manifeşti mai mult pe raza conducerii ... te întreb: tu pe ce rază eşti alcătuit/ă ?
Pentru identificare, aici puteţi găsi toate informaţiile despre cele 7 Raze Divine – https://akashamultidimensionala.blogspot.com/ , cea mai completă documentaţie de la noi din România la ora actuală, în care vă va fi de mare folos şi ajutor la identificarea razei în care vă desfăşuraţi în prezent, în această viaţă... vă urez conştientizare plăcută!
Cu iubirea prin viaţă,

MSuzi

Împreună cu avatarele raze albastru & violet

Ps – M-am exprimat aici în cuvinte şi vocale pentru înţeleptele raze, ce le aveţi fiecare…

Pss – În link-ul afişat se regăseşte toată documentaţia razelor înţelepte, fiecare cuvânt cuprinde un blog informativ ce, nu mai este necesară a fi amintită importanţa lor!