Sophia
este viaţă – viaţa spiritului. {…} Astfel, Sophia este dublă: divină şi creată.
Prin dubla sa natură, ea asigură prezenţa sfinţeniei – faptul că
acolo unde este viaţă este şi spirit. În acelaşi timp, ea asigură unitatea creaţiei
şi a ne-creatului – căci există doar o singură viaţă. Prezentă atât în
divinitate, cât şi în creaţie, ea este legătura indisolubilă şi mediatorul dintre
ele. Ea este mijlocul sau calea prin care divinitatea se întruchipează în
continuare în creaţie. Ca recipient sau receptacol – precum şi ca unitate – a
ideilor divine, ea este înţelepciunea divină. Ca manifestare a
acesteia, ea este gloria divină. Altfel spus, ea este
principiul teofaniei – revelarea lui Dumnezeu. Ca atare, ea este
legată intim cu umanitatea, căci prezenţa lui Dumnezeu – sau teofania –
este realizată cognitiv în univers prin fiinţele omeneşti. Sophia este, de
asemenea, inseparabilă de Sfântul Spirit, Spiritul înţelepciunii,{…}. După ce citează spusele,
cunoscute, ale lui Iisus:
„După nu multe zile, eu voi trimite Spiritul,
Spiritul Sfânt printre voi în locul meu”, acesta adaugă ceva nou. Se anunţă că
de Rusalii, „Iată, cea care Mi-a fost lăcaş, iar Eu i-am fost Fiu în carne şi
în Divinitate, chiar ea care arăta, în carne ca mine, iată, acum ea
este cu voi”. Acest Spirit Sfânt, care a umbrit-o pe Maria n-a coborât –
chiar încarnat – prin ea, care îi dă naştere Fiului lui Dumnezeu. Ea este
spiritul care transformă înţelepciunea în realitate, în iubire, în creaţie,
într-o lume care există înăuntrul adevăratei vieţi a lui Dumnezeu.
Această viaţă, după cum spune Sergej Bulgakov, „în propria ei transparenţă
deplină este frumuseţe, care este Revelaţia divinităţii, veşmântul
lui Dumnezeu, aşa cum este”. În acelaşi timp, acest spirit viu – care este
înţelepciune, frumuseţe şi adevăr – este şi spirit unificator,
spiritul adevăratei comuniuni. Acesta este spiritul care face posibil ca,
atunci când „doi sau trei se adună” în numele lui Christos, el să fie acolo.
Altfel spus, Sophia este o fiinţă divină spirituală feminină
care ştie, simte şi acţionează din cele mai înalte sfere ale divinităţii, până
în văgăunile cele mai umile şi în colţurile cele mai ascunse ale Pământului –
trecând prin toate nivelele cele multe ale cerurilor înstelate. Ea este, am
putea spune, însuşi „sufletul” lui Dumnezeu, al lumii, al „umanităţii”.
Întreită, ca şi Divinitatea, ea ne conduce înspre înţelepciunea inimii care
este [ea]. În cuvintele lui Hildegard Biugen:
O, energie a Înţelepciunii
tu încercuire încercuită
cuprinzând totul
în singura cale a vieţii
cu trei aripi:
una zboară în înalt,
una se trage din pământ,
iar a treia zboară pretutindeni.
Laudă ţie, cum se cuvine,
O, Înţelepciune.
Isis Maria Sophia – Rudolf Steiner
