Lăsând la o parte chestiunea
controversată privind existenţa istorică a unei culturi a Mariei-Mamă
universală, care a precedat apariţia religiilor mai noi, „patriarhale”, divinul
feminin este prezent, în mod clar, pretutindeni în civilizaţiile premergătoare
timpului nostru. Ea are multe nume – Inanna în Sumeria; Astarte la Hitiţi;
Ishtar în Babilon; în Egipt (printre multe altele), Isis, Maat, Hathor, Nut şi
Neita; în Grecia, Demeter, Persephone, Artemis, Athena, Hekate. Lista nu se
termină — Sophia şi Maria sunt doar două nume în plus. Cu cât mai mult cauţi,
cu atât mai multe zeiţe găseşti. Această confuzie aparent dezordonată, nu ar
trebui să fie luată drept dovadă a politeismului – departe de asta. Aceste
reprezentări – care, toate ar putea fi considerate aspecte ale Sophiei –
înseamnă diferite stări ale aceluiaşi principiu primar, care acţionează conform
fazelor succesive ale devenirii. „Există doar o singură feminitate, dar ea
acţionează diferit în împrejurări diferite”, după cum spune Schwaller de
Lubicz.
Literatura înţelepciunii
În tradiţia iudeo-creştină, Sophia
apare întâi în forma Hokhmah în aşa-zisele Cărţi post-exilice ale
Înţelepciunii.
O găsim în Iov, Proverbe, Jesus
Sirach şi în Înţelepciunea lui Solomon. Literatura este extraordinar de bogată,
fiecare frază şi rând meritând meditaţia. În cea mai timpurie însemnare, Iov
28, găsim:
Dar unde poate fi găsită Înţelepciunea?
Unde este locul înţelegerii?
Nimeni nu-i poate stabili valoarea;
Nu poate fi găsită pe tărâmul celor vii.
Adâncul spune, „Nu se află în mine”.
Marea spune, „Eu nu o am”.
Nu poate fi schimbată pe aur;
Argintul nu-i poate plăti preţul...
De unde vine Înţelepciunea?
Unde este izvorul înţelegerii?
El este tăinuit de ochii tuturor celor vii.
Ascuns de păsările cerului...
Dumnezeu înţelege calea spre ea;
El cunoaşte locul;
Căci el vede până la capătul pământului.
Observă tot ce este dincolo de ceruri.
Atunci când El a stabilit greutatea vânturilor,
A dat măsura apelor;
Când El a făcut o lege pentru ploaie
Şi un curs al furtunilor,
Când El a văzut-o şi a măsurat-o;
A slăvit-o şi a căutat-o.
El i-a spus omului:
„Vezi! Teama de Domnul este Înţelepciune
Să te fereşti de rău este înţelegere”.
Pentru Iov, Înţelepciunea vine de
la Dumnezeu. Întipărită în creaţie, ea este limbajul ei — „«înţelesul»
implantat de Dumnezeu în creaţie”. Totuşi, oamenii nu au încă o cale pentru a o
înţelege. Ea nu este încă o persoană, o fiinţă. Înţelepciune este aici feminină
doar pentru că Hokhmah este feminin.
Proverbe 8 prezintă un punct de
vedere diferit. Acum, înţelepciunea se află pe pământ şi se adresează fiinţelor
umane. Ea vrea ca ei s-o găsească şi s-o urmeze. În schimb, ea le promite
perspicacitate, dreptate, adevăr, sfat, ingeniozitate, înţelegere, curaj şi
virtute. „Înţelepciunea e mai bună decât rubinele/ Nici un fel de bunuri nu o
poate egala.” Pe urmă ea îşi prezintă pedigriul:
Domnul m-a creat la începutul vremii lui
Drept prima din operele lui cele mai vechi.
În trecutul îndepărtat am fost alcătuită
La începuturi, la originea pământului.
Încă nu era adâncime când am fost eu adusă pe lume
Nici izvoare bogate în apă.
Înainte să se înalţe munţii, înaintea dealurilor m-am născut.
El nu făcuse încă pământul şi câmpiile
Sau primii bulgări de lut ai lumii.
Eram acolo când a El a creat cerurile,
Când a fixat orizontul deasupra adâncurilor,
Când a alcătuit cerurile de deasupra
Şi fântânile au ţâşnit la suprafaţă din adâncuri;
Când i-a stabilit mării limitele,
Astfel încât apele niciodată să nu-i încalce porunca;
Atunci când a pus temeliile pământului
Eu eram cu el, o confidentă,
Un izvor de încântare zilnică
Jucându-mă tot timpul în faţa lui
Jucându-mă în lumea lui locuită
Fiind încântată de omenire.
Această înţelepciune a fost creată
înaintea Cerului şi a Pământului. Ea era de fapt însuşi începutul creaţiei lui
Dumnezeu: prima fiinţă creată, cea mai apropiată de el. Prezentă la creaţie, ea
este fiica lui Dumnezeu, bucuria şi încântarea lui. Ea este prezenţa lui,
mesagera lui în lume. Ea nu se joacă doar în faţa lui, ci şi printre noi,
fiinţele umane de pe lume. Ea îşi găseşte încântarea şi cu noi. Spre deosebire
de descrierea lui Iov, Înţelepciunea din Proverbe doreşte să fie recunoscută.
Ea ne caută. Ea este revelaţia lui Dumnezeu pe Pământ, vorbind prin creaţie. A
o găsi înseamnă viaţă, fiindcă ea este viaţă.
Ferice de cel care mă ascultă,
Venind zilnic, devreme la porţile mele,
Aşteptând în faţa uşilor mele.
Căci cel care mă găseşte pe mine găseşte viaţă
Şi obţine trecere din partea Domnului
Dar cel care nu mă are se distruge;
Toţi cei care mă urăsc iubesc moartea.
Jesus Sirach, redactat în ebraică
în jurul anului 190 î.Ch. şi tradus în greacă prin 132 î.Ch., amplifică
viziunea din Proverbe. Din nou Înţelepciunea vorbeşte la persoana întâi,
explicând cum străbate toată creaţia. Ea povesteşte cum s-a ivit din gura Celui
mai înalt învăluind Pământul ca o ceaţă, sălăşluind totuşi în ceruri şi
urmându-şi cursul prin abis – plutind tot timpul deasupra Pământului şi a
locuitorilor lui. Textul lasă să se înţeleagă că, deşi a început în Ceruri şi e
prezentă pretutindeni, Înţelepciunea îşi caută un lăcaş pe Pământ.
Dumnezeu, de fapt, îi comandă să-şi găsească un lăcaş pământesc. Ea se
stabileşte în Israel, întâi în Tabernacol, apoi în Templu. În cursul acestui
proces, ea se identifică cu şi se întrupează în Torah, legea lui Dumnezeu care
exprimă legământul dintre Dumnezeu şi omenire.
În înţelepciunea lui Solomon,
înţelepciunea a venit pe Pământ. Solomon însuşi vorbeşte despre înţelepciune:
„Ce este înţelepciunea [Sophia] şi cum a luat ea fiinţă, vă voi spune”.
Dumnezeu este cel care îi revelează acestea lui Solomon. Dumnezeu şi Sophia lui
sunt două feţe ale unei singure monede. Ceea ce le ţine laolaltă este Spiritul
(pneuma) – „Spiritul înţelepciunii”. Înţelepciunea este un spirit – „un
spirit prietenos” – şi ea are un spirit. „În înţelepciune se află un spirit
inteligent şi sfânt, unic în felul său şi totuşi alcătuit din multe părţi,
subtil, liber, lucid.” Sunt numite douăzeci şi una (3 x 7) de calităţi. Acest
spirit este aproape considerat egal cu Dumnezeu – „căci Spiritul Domnului umple
întreg pământul, iar ceea ce ţine toate lucrurile laolată ştie foarte bine tot
ce se spune”. În acest punct (7 : 25-28) este dată cea mai clară descriere a
originii înţelepciunii în raport cu Dumnezeu.
Ca o pâclă fină se înalţă ea din puterea lui Dumnezeu,
O scurgere limpede din gloria Atotputernicului;
Astfel încât nimic murdar n-o poate pătrunde pe furiş.
Ea este raza care izvorăşte din lumina veşnică.
Oglinda perfectă a puterii active a lui Dumnezeu
Şi imaginea bunătăţii sale.
Ea este doar una, totuşi poate face orice;
Neschimbată ea însăşi, ea reînnoieşte toate lucrurile.
Generaţie după generaţie ea intră în sufletele sfinte
Şi le face prietene ale lui Dumnezeu şi ale profeţilor
Căci nimic nu-i este mai plăcut lui Dumnezeu
Decât persoana care face casă bună cu Înţelepciunea.
De asemenea, se spune că ea „şade
lângă tronul lui Dumnezeu” şi „adaugă strălucire nobilei sale naşteri căci îi
este dat să trăiască la Dumnezeu”. Mai departe, ea este „asistenta” lui
Dumnezeu, iubita, chiar soţia lui. Şi Solomon o consideră soţia lui:
„Înţelepciunea am iubit-o mult; am căutat-o pe când eram tânăr şi am tânjit să
mi-o câştig drept mireasă; eram îndrăgostit de frumuseţea ei... Astfel am
convins-o să vină cu mine acasă, să trăiască cu mine.”
Rudolf Steiner *Isis Maria Sophia
*** Am ales s-o prezint pe SOPHIA din simplul motiv că-mi este foarte dragă, ceea ce ar fi de cuviinţă să fie îndrăgită de toate fiinţele vii aflate pe Terra!
Suzi Mirea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu