MESAJ DE LUAT ÎN CONSIDERARE!

MESAJ DE LUAT ÎN CONSIDERARE!
Informaţiile şi documentele prezentate în această pagină nu este permisă a fi preluată de către alţi utilizatori doar şi numai în cazul când menţionaţi sursa (adresa acestui blog) cum de altfel, ne inspirăm cu toţii. Să respectăm legile universale!

Putem veni şi pleca cu uşurinţă prin orificiile de la poli




Portul nostru spaţial este situat în interiorul Pământului, în aliniere directă cu deschiderile de la Polii Nord şi Sud.

►  Noi nu suntem lipiţi de Pământ ca voi, ci putem pleca ori de câte ori am dori.
►  Noi nu suntem limitaţi în mişcări şi putem călători în întregul Univers, la voinţă.
► Nu există constrângeri fizice pentru că aplicăm legile universale ale energiei şi folosim deja existentele autostrăzi din tot Universul.
► Nu ne putem pierde pentru ca totul este trasat şi totul este în comunicare constantă cu totul în existenţă.
► Noi pur şi simplu ne conectam la această reţea vie care întotdeauna emite şi ne mişcăm prin ea fără efort.
► Noi nu suntem izolaţi de restul vieţii din Universul nostru – voi sunteţi.
► Noi nu suntem limitaţi în mişcare – voi sunteţi.

Aşa cum noi suntem aici în Centrul Pământului, voi sunteti aici cu noi în conştiintă. Pentru că, şi conştiinţa este un loc – un loc mai solid decât locurile voastre fizice. Şi da, staţi la suprafaţă la biroul vostru scriind această dictare, dar în conştiinţă sunteţi cu noi în interiorul Pământului. Sunteţi literalmente în două locuri deodată. Ati înţeles multidimensionalitatea acum?

Acum, că sunteţi în ambele locuri în acelaşi timp, vă vom arăta locul nostru. În timp ce scanaţi peisajul nostru, veţi vedea deschiderile găurilor de la poli. Aceste deschideri sunt suficient de largi pentru ca unele nave mamă să intre. Puteţi vedea portul spaţial, răspândit pe sute de kilometri într-un cerc presărat cu flori, ierburi, arbuşti, arbori şi cascade. Nu arată ca aeroporturile voastre sterpe, de beton, lipsite de viaţă, ci mai degrabă ca o grădină cu navete spaţiale şi nave spaţiale cuibărite în pace în interiorul lumii noastre. Cu greu ştim când vin şi pleacă deoarece acestea nu emit nici sunete dure şi cu greu am detecta aproape orice sunet atunci când aterizează sau decolează. Acestea sunt în armonie completă cu vibraţiile nostre şi se miscă în tăcere. Putem privi mişcările lor pe când ei zboară graţios prin găurile de la poli. Dar, atâta tot. Nu este nici o perturbare în sunet sau vibraţii şi nu există poluare şi nici distrugerea mediului înconjurător. Acest lucru este destul de deosebit de aeroporturile de la suprafaţă, nu-i asa? Şi nu avem accidente, deoarece fiecare componentă a navelor noastre este monitorizată de calculatoarele noastre de aminoacizi, iar noi detectăm şi corectăm orice problemă imediat. Tehnologia noastră este atât de avansată faţă de a voastră pentru că noi am avut ocazia condiţiilor de viaţă paşnică continuând dezvoltarea în milenii, fără o pauză în durata noastră de viaţă. Acesta este motivul pentru care nemurirea este atât de importantă.

Cu cât locuiţi în acelaşi organism mai mult, cu atât vă puteţi dezvolta talentele şi tehnologiile, şi cu atât mai mult aveţi posibilitatea de a crea şi rafina lucrurile, mai degrabă decât oprirea şi pornirea din nou în fiecare viaţă succesivă. Toate aceste opriri şi porniri din nou şi din nou, nu vă duc nicăieri. Reinventaţi roata mereu şi nu treceţi dincolo de ea. Este stagnare în evoluţie şi nu vă duce nicăieri. Acest lucru s-a încheiat acum, pentru că Mama / Tatăl Dumnezeu al acestui Univers a emis un edict în care Pământul trebuie să treacă mai departe şi nu mai poate ţine restul galaxiei în loc.

Toate celelalte planete din Sistemul vostru Solar s-au înălţat deja şi doar Pământul este cel pe care toată Galaxia Calea Lactee îl aşteaptă. Leneşilor nu li se va permite să ţină Pământul în loc mai mult. De acum, toţi leneşii se vor încarna pe o planetă izolată unde nu li se va permite să intervină în evoluţia unei specii, planete, Galaxii sau Univers din nou. Aceasta este edictul care a fost transmis de la Marele nostru Soare Central, Alfa şi Omega.

În curând veţi simţi doar o senzaţie de beatitudine şi toate forţele negative şi entităţile distructive vor fi plecat în masă prin moarte şi vor ieşi din Universul vostru. Lunga suferinţă s-a sfârşit şi veţi fi liberi în sfârşit şi veţi experimenta viaţa aşa cum a fost întotdeauna menită să fie experimentată. Puteţi simţi această fericire acum; simţiţi anticiparea acum şi aduceţi-o în vieţile voastre acum - pentru că este deja aici şi va fi mai puternică şi mai puternică în fiecare zi. În fiecare zi vedeti lumea prin ochii iubirii şi ştiţi în inima voastră că acesta este viitorul pentru planeta Pământ. Sunt Mikos, direcţionând mereu dragostea mea pentru voi.


 ... din seria Mesaje din interiorul Pământului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Floarea de Lotus, se spune, că a fost simbolul florar al Continentului MU ~ Lemuria ~ Universul Dahl

Floarea de Lotus, se spune, că a fost simbolul florar al Continentului MU ~ Lemuria ~ Universul Dahl
În Razele Soarelui îmi desfac Cupa Iubirii prin dimensiunile răcoroase ale Bucureştiului de azi; la umbra Brazilor bătrâni devreme şi ale Sălciilor cu frunzele desfăcute-n vânt ce ating uşor apa, eman o frumoasă feerie de parfum discret, învăluindu-vă în esenţa mistică a Lotusului primordial al ordinii şi al creaţiei prin cântecul nemuritor al LEMURIEI de altădată! Din respect pentru Natură, Iubire infinită ~ SUZIM

Motto

STIL DE SINE – după cum se poate observa din aceste Lecturi, Poezii, prin care mă exprim într-un fel sau altul, ele sunt o descriere a ceea ce mă reprezintă, sunt o parte din mine, ce fac parte din mine... sunt mesaje cu conţinut colorat din cele 12 Raze din înalt, având mesaje cu sens ...
Mă manifest, şi desigur, mă exprim prin căldura energiei feminine, dar, nu este de neglijat, şi cum, de altfel, este necesară şi energia masculină, niciuna nu este de ignorat, şi ar fi bine pentru noi, să fim cu amândouă în echilibru şi în primă manifestare, cu măsură.
Aşa, cum va fi şi necesar, să încadrăm cele 7 Flăcări cu calităţile şi atributele lor, predominantă fiind una, sau cel puţin două, ... asta nu înseamnă că, nu poţi manifesta şi Raza Iubirii,... doar că, dacă ai venit pe Raza Albastră o să te manifeşti mai mult pe raza conducerii ... te întreb: tu pe ce rază eşti alcătuit/ă ?
Pentru identificare, aici puteţi găsi toate informaţiile despre cele 7 Raze Divine – https://akashamultidimensionala.blogspot.com/ , cea mai completă documentaţie de la noi din România la ora actuală, în care vă va fi de mare folos şi ajutor la identificarea razei în care vă desfăşuraţi în prezent, în această viaţă... vă urez conştientizare plăcută!
Cu iubirea prin viaţă,

MSuzi

Împreună cu avatarele raze albastru & violet

Ps – M-am exprimat aici în cuvinte şi vocale pentru înţeleptele raze, ce le aveţi fiecare…

Pss – În link-ul afişat se regăseşte toată documentaţia razelor înţelepte, fiecare cuvânt cuprinde un blog informativ ce, nu mai este necesară a fi amintită importanţa lor!