MESAJ DE LUAT ÎN CONSIDERARE!

MESAJ DE LUAT ÎN CONSIDERARE!
Informaţiile şi documentele prezentate în această pagină nu este permisă a fi preluată de către alţi utilizatori doar şi numai în cazul când menţionaţi sursa (adresa acestui blog) cum de altfel, ne inspirăm cu toţii. Să respectăm legile universale!

O dispensă mare tocmai a fost acordată



 
Salutări din Biblioteca Porthologos din interiorul Pământului.
Venim astăzi să vorbim despre îngerii de pe Pământ şi munca lor cu umanitatea. Acestea sunt fiinţe înalte de Lumină din multe sisteme stelare care vizitează Pământul vostru, şi stau pentru a ajuta la primirea marilor valuri de Lumină care coboară pe planeta voastră. Aceste fiinţe sunt cele cunoscute de voi ca îngeri, ajutoarele lui Dumnezeu în evoluţia omenirii.

Aceste fiinţe mătură planeta voastră cu Lumina şi înţelepciunea lor, strângând petele întunecate până când dispar înapoi în Lumină. Îngerii sunt aducătorii a tot ceea ce este bun şi sunt aici. Şi voi, dragi Lucratori întru Lumină, sunteţi aceşti îngeri. Sunteţi aceste fiinţe mari care au venit de departe pentru a ajuta Pământul şi umanitatea, iar acum este rândul vostru să fiţi ajutaţi.

O dispensă mare a fost acordata tuturor Lucrătorilor în Lumină de pe Pământ, care să permită Oştirilor Cerului să intervină pentru a vindeca complet şi total corpurile voastre fizice, astfel încât să puteţi rezista la schimbările climatice şi ale Pământului care se conturează la orizontul planetei voastre. Aţi solicitat ajutor pentru vindecarea corpurilor voastre, iar acum acest ajutor a fost acordat. Într-o întorsătură magnifică de evenimente, această dispensă a fost aprobată în unanimitate de către întreaga companie a cerului, şi de Mama / Tatăl acestui Univers, în recunoştinţă pentru devotamentul şi sacrificiul tuturor Lucrătorilor în Lumină de pe Pământ - şi este timpul. Timpul pentru vindecarea tuturor aspectelor voastre şi timpul pentru a manifesta puterea voastră fizică, sănătatea, acuitatea mentală şi echilibrul emoţional. Acesta este darul Cerului pentru echipajul său de la sol.

Pe când, ce zilele şi săptămânile vor trece, veţi deveni mai puternici şi mai puternici, şi toate durerile vechi vor fi lăsate pe marginea drumului. Veţi vedea şi simţi evenimentele mai clar şi mai clar şi veţi deveni mult mai atenţi la lumea nevăzută din jurul vostru. Acest lucru este cu adevărat un cadou fără precedent, şi este al vostru.

Acum, dragi Lucrători întru Lumină, trăiţi fiecare zi pe deplin, în prezenţa lui Acum, şi ştiţi, că ziua de mâine este în mainile lui Dumnezeu, şi să nu vă temeţi de nimic, pentru că Planul Divin este deja realizat şi acesta este doar ultimul joc. Totul este pregătit pentru marea ridicare în tărâmuri mai înalte de lumină care aşteaptă intrarea voastră. Aveţi multe de privit înainte pe când lăsaţi lumea veche în spatele vostru şi intraţi în cea nouă.

Aşadar, înarmaţi-vă cu determinarea voastră de oţel şi aflaţi că tot ce este Lumină are un viitor glorios şi este doar la un pas depărtare, doar aşteptând următoarea inspiraţie adâncă de la Dumnezeu. Aici, în Biblioteca din Porthologos, ne-am menţinut mereu sănătatea, puterea şi tinereţea în interiorul protectiv al Pământului. Voi veţi putea, de asemenea, în curând, să realizaţi aceleaşi fapte fizice şi veţi avea aceeaşi rezistenţă ca noi. Pentru că noi nu devenim obosiţi sau bolnavi sau supăraţi sau îngrijoraţi, şi nici voi nu veţi mai fi.

Pentru că acestea nu sunt ale vieţii, ele sunt ale iluziei şi creaţiei greşite ale întunericului şi nu sunt parte a unui sistem care suportă viaţa. Sistemul vostru actual nu susţine viaţa, prin urmare, aveţi frică de boală şi de moarte. S-a decretat că aceste sisteme nu mai pot exista şi vor fi limitate şi plasate în carantină ca un pacient bolnav, într-o cameră separată. Numai că acum, toţi pacienţii bolnavi vor fi într-o secţie a lor, astfel încât să nu-i infecteze pe ceilalţi. Nimeni din nou, nu va mai trebui să sufere de controlul şi de contaminarea lor distructivă.


 ... din seria Mesaje din interiorul Pământului
     Dianne R.

TR - Suzi M

Un comentariu:

Floarea de Lotus, se spune, că a fost simbolul florar al Continentului MU ~ Lemuria ~ Universul Dahl

Floarea de Lotus, se spune, că a fost simbolul florar al Continentului MU ~ Lemuria ~ Universul Dahl
În Razele Soarelui îmi desfac Cupa Iubirii prin dimensiunile răcoroase ale Bucureştiului de azi; la umbra Brazilor bătrâni devreme şi ale Sălciilor cu frunzele desfăcute-n vânt ce ating uşor apa, eman o frumoasă feerie de parfum discret, învăluindu-vă în esenţa mistică a Lotusului primordial al ordinii şi al creaţiei prin cântecul nemuritor al LEMURIEI de altădată! Din respect pentru Natură, Iubire infinită ~ SUZIM

Motto

STIL DE SINE – după cum se poate observa din aceste Lecturi, Poezii, prin care mă exprim într-un fel sau altul, ele sunt o descriere a ceea ce mă reprezintă, sunt o parte din mine, ce fac parte din mine... sunt mesaje cu conţinut colorat din cele 12 Raze din înalt, având mesaje cu sens ...
Mă manifest, şi desigur, mă exprim prin căldura energiei feminine, dar, nu este de neglijat, şi cum, de altfel, este necesară şi energia masculină, niciuna nu este de ignorat, şi ar fi bine pentru noi, să fim cu amândouă în echilibru şi în primă manifestare, cu măsură.
Aşa, cum va fi şi necesar, să încadrăm cele 7 Flăcări cu calităţile şi atributele lor, predominantă fiind una, sau cel puţin două, ... asta nu înseamnă că, nu poţi manifesta şi Raza Iubirii,... doar că, dacă ai venit pe Raza Albastră o să te manifeşti mai mult pe raza conducerii ... te întreb: tu pe ce rază eşti alcătuit/ă ?
Pentru identificare, aici puteţi găsi toate informaţiile despre cele 7 Raze Divine – https://akashamultidimensionala.blogspot.com/ , cea mai completă documentaţie de la noi din România la ora actuală, în care vă va fi de mare folos şi ajutor la identificarea razei în care vă desfăşuraţi în prezent, în această viaţă... vă urez conştientizare plăcută!
Cu iubirea prin viaţă,

MSuzi

Împreună cu avatarele raze albastru & violet

Ps – M-am exprimat aici în cuvinte şi vocale pentru înţeleptele raze, ce le aveţi fiecare…

Pss – În link-ul afişat se regăseşte toată documentaţia razelor înţelepte, fiecare cuvânt cuprinde un blog informativ ce, nu mai este necesară a fi amintită importanţa lor!