Amiralul Byrd a declarat, în februarie 1947, înainte
de zborul său peste Polul Nord,
Vreau să văd terenurile de dincolo de Pol.
Această zonă de dincolo de Pol este centrul unei mari necunoscute. Pe 19
februarie 1947, amiralul Richard E. Byrd a părăsit tabăra de bază din regiunea
arctică şi a zburat spre nord. Ce s-a întâmplat în acel zbor? În timpul
zborului său arctic de 1.700 de mile dincolo de Polul Nord el a raportat prin
radio că vede sub el, nu gheaţă şi zăpadă, ci suprafeţele de teren formate din
munţi, păduri, vegetaţia verde, lacuri şi râuri şi în păduri a văzut un animal
ciudat asemănător mamutului .... Ani de zile au persistat zvonuri că, în zborul
său istoric la Polul Nord, amiralul Byrd a zburat dincolo de Pol într-o
deschidere care duce în interiorul Pământului. Aici, el s-a întâlnit cu fiinţe
avansate în care au avut pentru el un mesaj sobru, pentru a-l oferi omenirii de la
suprafaţă. La întoarcerea lui Byrd la Washington, la 11 martie 1947, a fost întervievat
intens de forţele de securitate şi o echipă medicală. Guvernul nostru l-a
marcat ca nebun şi l-a tinut drogat şi blocat într-un azil, în interesul
securităţii naţionale. Iată, din jurnalul secret al amiralului Byrd, mesajul
menit să fie auzit cu 56 de ani în urmă!
Extras despre un zbor spre Ţara de dincolo de Polul Nord:
“Vă urăm bine aţi venit în ţara noastră, amirale”.
Văd un om cu trăsături delicate
şi cu ridurile anilor pe faţa lui. El este aşezat la o masă lungă. Mă invită să
stau jos pe un scaun. După ce m-am aşezat, el işi împreunează degetele şi
zâmbeşte. El vorbeşte încet din nou şi transmite următoarele:
V-am lăsat să intraţi aici pentru că sunteţi un caracter nobil şi sunteţi bine-cunoscut în lumea de la suprafaţă, amirale.
“Lumea de la suprafaţă”, mi s-a crispat
respiraţia! “Da”, răspunde maestrul cu un zâmbet, eşti în ţara Arienilor, din
Pământul Interior. Noi nu iţi vom întârzia mai mult misiunea şi vei fi în siguranţă
escortat înapoi la suprafaţă şi o distanţă mai încolo. Dar acum, Amirale, iţi
voi spune de ce te-am chemat aici. Interesul nostru pe bună dreptate, a început
doar după ce au explodat primele bombe atomice de la Hiroshima şi Nagasaki,
Japonia. În acel moment alarmant am trimis maşinile noastre zburătoare, Flugelradele,
în lumea de la suprafaţă pentru a investiga ce s-a făcut. Asta este, desigur,
istorie trecută acum, Amirale, dar trebuie să continuu. Vezi, noi nu am
intervenit înainte în războaiele şi barbariile voastre, dar acum trebuie pentru
că aţi învăţat să umblaţi cu o anumită putere care nu este pentru om, şi anume,
cea a energiei atomice. Emisarii noştri au livrat deja mesaje puterilor lumii
tale şi totuşi ei nu le iau în seamă. Acum ai fost ales pentru a fi martor
aici, că lumea noastră există. Tu vezi, cultura noastră şi ştiinţa există de mii de ani dincolo de cea a rasei tale, Amirale. L-am întrerupt:
Dar ce are a face acest lucru cu mine, domnule?
Ochii maestrului par să pătrundă adânc în mintea
mea, şi după ce m-a studiat pentru câteva momente el a răspuns:
Rasa ta a ajuns acum la punctul fără întoarcere, pentru că sunt unii dintre voi care ar distruge lumea ta mai degrabă decât să renunţe la puterea lor aşa cum o ştiu ei...
Am
dat din cap şi Maestrul a continuat. În 1945 şi după aceea, am încercat să
contactăm rasa ta dar eforturile noastre au întâlnit ostilitate. Asupra
Flugelradelor noastre s-a tras, chiar le-au urmărit cu răutate şi ură de către
avioanele voastre de luptă. Deci, acum, iţi spun, fiul meu, că există o mare
furtună care creşte în lumea ta, o furie neagră, care, nu va trece mulţi ani. Nu
veţi primi nici un răspuns de la armatele voastre; nu va fi siguranţă în ştiinţa
voastră. Se pot înfuria până ce fiecare floare din cultura voastră este
călcată în picioare şi toate lucrurile umane sunt nivelate în haos mare.
Recentul vostru război a fost doar un preludiu a ceea ce este încă să vină
pentru rasa ta. Aici vedem mai multe, în mod clar, cu fiecare oră ... nu spui, că
mă înşel? Nu, i-am răspuns, s-a întâmplat o dată înainte, atunci când Evul
Mediu a venit şi a durat mai mult de cinci sute de ani. ? Da, fiul meu, a
răspuns Maestrul, Evul Mediu care vine acum pentru rasa ta va acoperi Pământul
ca o perdea, dar cred că o parte din rasa ta va trăi prin furtună; dincolo de
aceasta eu nu pot spune. Vedem la o distanta mare o lume nouă ieşind din
ruinele rasei tale, care căutându-şi pierderile şi comorile legendare, ei
vor fi aici, fiul meu, în condiţii de siguranţă în mijlocul nostru. Când acest
timp soseşte, vom veni din nou înainte să ajutăm la revigorarea culturii rasei
voastre. Poate că, până atunci, veţi fi învăţat inutilitatea războiului şi a
conflictelor sale ... şi după acea dată, un anumit grad de cultură şi ştiinţă
vor fi returnate pentru ca rasa ta să înceapă din nou. Tu, fiul meu, trebuie să
revii la lumea de la suprafaţă cu acest mesaj ...
Cu aceste cuvinte de
încheiere, întâlnirea noastră părea la sfârşit. Am stat pentru un moment ca
într-un vis ... dar, totuşi, am ştiut că acest lucru a fost realitate şi,
pentru un motiv ciudat m-am aplecat puţin, fie din respect sau smerenie, nu
ştiu de ce. Dintr-o dată, am fost din nou conştient de faptul că cele două gazde
frumoase care m-au adus aici au fost din nou lângă mine. Pe aici, Amirale, au
spus. M-am întors încă o dată înainte de a-l părăsi şi am privit inapoi spre
Maestru. Un zâmbet blând era gravat pe faţa lui delicată. Adio, fiul meu, a
vorbit el, şi apoi, cu un gest frumos cu mâna, întâlnirea noastră s-a incheiat
cu adevărat. Repede, am mers înapoi prin uşa mare a camerei Maestrului şi încă
o dată am intrat în lift. Uşa a alunecat în jos în tăcere şi am început să urcăm.
Una din gazdele mele a vorbit din nou, trebuie să ne grăbim, Amirale, aşa cum
doreşte Maestrul, să nu întârziem mai mult calendarul programului tău şi
trebuie să te întorci cu mesajul său la rasa ta. Extras din: Un zbor spre Ţara
de dincolo de Polul Nord; Jurnalul lipsă al amiralului Richard E. Byrd... mesaje din Pământul interior
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu