MESAJ DE LUAT ÎN CONSIDERARE!

MESAJ DE LUAT ÎN CONSIDERARE!
Informaţiile şi documentele prezentate în această pagină nu este permisă a fi preluată de către alţi utilizatori doar şi numai în cazul când menţionaţi sursa (adresa acestui blog) cum de altfel, ne inspirăm cu toţii. Să respectăm legile universale!

Marele Proces al Renaşterii





Salutări din Comandamentul Spaţial.

Eu sunt Ashtar, fratele vostru din stele, şi eu sunt cu voi în această zi de activitate mare a Pământului, aducându-vă ştiri despre procesul mare al renaşterii care are loc pe planeta Pământ. Cantităţi mari de energie sunt catapultate spre Pământ, fără simţirea voastră fizică, aducând toată viaţa în iniţiere mai mare cu Dumnezeu. Oamenii voştri de ştiinţă şi astronomii, nu sunt conştienţi de aceste evenimente, pentru că ei se bazează pe activitatea privind evenimentele exterioare pe dovezile concrete pe care le pot aduna şi dovedi fizic. Schimbarea care are loc pe planeta voastră este trecerea de la Conştiinţa exterioară la cea interioară, departe de călătoria în spaţiul cosmic şi călătorind în spaţiul interior. Aici are loc Marea Explorare. Aici veţi găsi toate răspunsurile pe care le căutaţi. Aşadar, faceţi această schimbare cu noi în conştiinţă, pentru că aici vă aşteptăm toţi. Ashtar. Dianne Robberts

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Floarea de Lotus, se spune, că a fost simbolul florar al Continentului MU ~ Lemuria ~ Universul Dahl

Floarea de Lotus, se spune, că a fost simbolul florar al Continentului MU ~ Lemuria ~ Universul Dahl
În Razele Soarelui îmi desfac Cupa Iubirii prin dimensiunile răcoroase ale Bucureştiului de azi; la umbra Brazilor bătrâni devreme şi ale Sălciilor cu frunzele desfăcute-n vânt ce ating uşor apa, eman o frumoasă feerie de parfum discret, învăluindu-vă în esenţa mistică a Lotusului primordial al ordinii şi al creaţiei prin cântecul nemuritor al LEMURIEI de altădată! Din respect pentru Natură, Iubire infinită ~ SUZIM

Motto

STIL DE SINE – după cum se poate observa din aceste Lecturi, Poezii, prin care mă exprim într-un fel sau altul, ele sunt o descriere a ceea ce mă reprezintă, sunt o parte din mine, ce fac parte din mine... sunt mesaje cu conţinut colorat din cele 12 Raze din înalt, având mesaje cu sens ...
Mă manifest, şi desigur, mă exprim prin căldura energiei feminine, dar, nu este de neglijat, şi cum, de altfel, este necesară şi energia masculină, niciuna nu este de ignorat, şi ar fi bine pentru noi, să fim cu amândouă în echilibru şi în primă manifestare, cu măsură.
Aşa, cum va fi şi necesar, să încadrăm cele 7 Flăcări cu calităţile şi atributele lor, predominantă fiind una, sau cel puţin două, ... asta nu înseamnă că, nu poţi manifesta şi Raza Iubirii,... doar că, dacă ai venit pe Raza Albastră o să te manifeşti mai mult pe raza conducerii ... te întreb: tu pe ce rază eşti alcătuit/ă ?
Pentru identificare, aici puteţi găsi toate informaţiile despre cele 7 Raze Divine – https://akashamultidimensionala.blogspot.com/ , cea mai completă documentaţie de la noi din România la ora actuală, în care vă va fi de mare folos şi ajutor la identificarea razei în care vă desfăşuraţi în prezent, în această viaţă... vă urez conştientizare plăcută!
Cu iubirea prin viaţă,

MSuzi

Împreună cu avatarele raze albastru & violet

Ps – M-am exprimat aici în cuvinte şi vocale pentru înţeleptele raze, ce le aveţi fiecare…

Pss – În link-ul afişat se regăseşte toată documentaţia razelor înţelepte, fiecare cuvânt cuprinde un blog informativ ce, nu mai este necesară a fi amintită importanţa lor!